O nouă seară neagră pentru fotbalul românesc. Dacă acum două săptămâni UEFAntasticele au reușit performanța să obțină un singur punct în patru partide (fără să înscrie vreun gol), etapa a treia pare o copie la indigo. CFR-ul a capotat la Praga, unde Sparta a fost cu două clase peste fosta campioană a României. Iuliu Mureșan admite superioritatea cehilor și este de părere că factorul fizic a fost cel care a înclinat balanța.
„E o seară tristă, îmi cer scuze față de fanii care au venit la Praga să ne vadă cum îi dezamăgim. Ne-a fost foarte frică să nu cădem din punct de vedere fizic și de ce ceea ce temi nu scapi„, a spus președintele ardelenilor la finalul meciului.
Oficialul din Gruia rămâne optimist și speră ca trupa lui Conceicao să se răzbune pentru acest eșec peste două săptămâni, la Cluj: „Păstrăm șanse la calificare deși PSV s-a distanțat, dar ne vom lupta pentru locul doi. Sperăm să ne luăm revanța în jocul de la Cluj„
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER